Silvio Berlusconi, grandoarea și decadența unei „povești de succes” în stil italian

Silvio Berlusconi, care riscă să fie exclus din Senat, miercuri, după condamnarea sa pentru fraudă fiscală, a condus Italia timp de aproape zece ani, o „poveste de succes” în stil italian, marcată de numeroase controverse, între grandoare și decadență, relatează AFP.

Cel supranumit „Caimanul” din cauza capacităților sale de a provoca lovituri dure, a calificat dinainte drept o „lovitură de stat” votul senatorilor în privința excluderii sale din Parlament, unde este membru de 20 de ani neîntrerupt.

Născut la 29 septembrie 1936, într-o familie mic-burgheză milaneză, el a moștenit de la tatăl său, angajat al unei bănci, un ascuțit simț pentru afaceri, pe care l-a manifestat încă din adolescență, obținând bani de pe urma ajutorului acordat colegilor săi de clasă, potrivit propriilor relatări.

Inteligent și cu imaginație, el are un ego fără pereche, care dezvăluie un complex de superioritate. De altfel, orgoliul său a avut de suferit la 23 octombrie, când președintele francez Nicolas Sarkozy și cancelarul german Angela Merkel au schimbat, în public, zâmbete cu subînțeles pe socoteala sa. A fost o adevărată umilire pentru cel care se prezintă ca „cel mai bun președinte al Consiliului (de Miniștri) din istoria Italiei”.

Tânărul Silvio Berlusconi muncește ca animator în cluburi de noapte și pe nave de croazieră, cântând și spunând bancuri.

Vânzător de aspiratoare la sfârșitul anilor ’50, el obține în 1961 o licență în drept, după care împrumută bani de la banca tatălui său, pentru a fonda „Șantierele milaneze reunite”.

Începe o ascensiune de neoprit în domeniul imobiliar, care declanșează întrebări despre originea averii sale, la care a răspuns întotdeauna ambiguu.

Holdingul familiei, Fininvest, cuprinde numeroase societăți, inclusiv trei posturi de televiziune, editura Mondadori și Clubul de Fotbal AC Milan.

Acesta i-a permis lui Silvio Berlusconi să fie, timp de zece ani, cel mai bogat om din Italia, după care riscurile pe bursă îl detronează de pe această poziție, dar rămâne mereu între primii cinci.

În 1994, „Il Cavaliere”, titlu onorific decernat de președinte ca recunoaștere a eforturilor sale, se lansează în politică. În câteva săptămâni, el pune pe picioare Forza Italia (Hai, Italia!), un partid format în mod esențial din cadre de la Fininvest.

El se aliază cu neofasciștii din Mișcarea Socială Italiană (MSI) a lui Gianfranco Fini și populiștii din Liga Nordului a lui Umberto Bossi și câștigă alegerile, în aprilie 1994. Abandonat de Ligă, Guvernul său se prăbușește după șapte luni.

În 2001, obține din nou postul de premier, pe care-l va păstra până în aprilie 2006, un mandat fără precedent din perioada postbelică și până atunci.

Uzat de cei cinci ani la putere, este învins „la mustață”, în legislative, de eternul său rival de stânga, Romano Prodi, care se dovedește incapabil să își păstreze coaliția unită, pemițându-i lui Berlusconi o revanșă răsunătoare doi ani mai târziu, în 2008 și un al treilea mandat ca șef al Guvernului.

Abil în a poza ca „victimă”, mereu certat cu jurstiția pentru diverse cazuri de corupție și fraudă fiscală, Berlusconi a fost condamnat în mai multe rânduri în primă instanță, dar niciodată definitiv.

Foarte atent cu felul în care arată, mic de înălțime și mereu bronzat, el și-a făcut implant capilar, și-a retușat pleoapele și își vopsește părul.

Atracția față de femei tinere și frumoase, inclusiv prostituate, i-a adus, în primăvara lui 2009, o supărătoare cerere de divorț din partea celei de a doua soții, sătulă de escapadele lui. Dar și un proces pentru relații contracost cu o minoră și abuz de putere pentru a o elibera, în toamna lui 2010, pe tânăra marocană „Ruby”, care a participat la petrecerile sale, numite „bunga-bunga”.

După ce i s-a făcut rău, în noiembrie 2006, i s-a instalat un stimulator cardiac, în decembrie, în Statele Unite. În 1997 fusese operat de cancer la prostată.

În decembrie 2009, un dezechilibrat psihic l-a lovit cu o machetă a catedralei din Milano peste față, fracturându-i nasul și doi dinți.

Silvio Berlusconi are cinci copii din cele două căsătorii ale sale, dar și mai mulți nepoți.